Connect with us

Diverse

Beneficiile terapiei cu microace. Metoda nechirurgicală de înfrumuseţare a pielii, recomandată de New York Beauty

Published

on

Messopen sau tratamentul cu microace, aliatul de nădejde, la finalul sezonului estival, pentru doamnele şi domnişoarele care îşi doresc un ten impecabil, de invidiat.

 “Tratamentul este foarte eficient în ceea ce priveşte rafinarea porilor, reducerea ridurilor superficiale, ridurile mai mari vor fi estompate vizibil. Este o alternativă eficientă la peeling-ul chimic, de aceea Messopen este un tratament care se face numai în perioada relativ rece, când expunerea la soare este mai redusă.”, declară GABRIELA ŞTOLEA, terapeut înfrumuseţare New York Beauty

Concret, terapia cu microace este o metodă nechirurgicală de înfrumuseţare a pielii, care netezeşte, luminează şi redă aspectul tânăr al tenului.

Deşi vorbim de microace, de microînţepături, tratamentul este unul complet nedureros, pentru că se efectuează sub anestezie locală, iar pacienta resimte ca un masaj de microvibraţii.  Tratamentul cu microace este benefic pentru cicatricile post-acneice. Acestea sunt foarte mult reduse în urma acestui tratament.”, completează GABRIELA ŞTOLEA, terapeut înfrumuseţare New York Beauty

Tratamentul cu microace este unul revoluţionar, ce oferă nenumărate beneficii esenţiale frumuseţii tenului şi nu numai.

“Este un tratament complet, global pentru întreţinerea feţei, a corpului, precum şi a scalpului. Este cel mai avansat sistem utilizat pentru reîntinerire facială, pentru tratarea vergeturilor, pentru diminuarea ridurilor şi a cicatricilor, precum şi în anumite terapii ale scalpului.”, mai spune GABRIELA ŞTOLEA, terapeut înfrumuseţare New York Beauty

Un alt beneficiu de luat în considerare este şi eficienţa rezultatelor, vizibile încă de la prima şedinţă.

“Deşi efectele sunt vizibile de la primul tratament, fiind unul extrem de eficient, noi recomandăm o cură de 3-4 terapii, la un interval de 4-6 săptămâni, iar asta înseamnă atunci când avem o vindecare completă.”, susţine GABRIELA ŞTOLEA, terapeut înfrumuseţare New York Beauty

În cele din urmă, după o astfel de şedinţă, terapeuţii în frumuseţe recomandă o hidratare intensă a tenului.

 

Actualitate

Vinurile româneşti promovate la târgul internaţional London Wine

Published

on

Unsprezece producători şi exportatori români de vinuri participă, în perioada 20-22 mai, la London Wine Fair, târg internaţional de referinţă pentru industria vinicolă. Peste 14.000 de profesionişti sunt aşteptaţi la ediţia din acest an. Importatori, distribuitori şi comercianţi, sommelieri, patroni de baruri şi restaurante, firme de catering, reţele de comercializare şi bloggeri, vor lua parte la degustări şi master class-uri.

Marea Britanie reprezintă principala piaţă pentru vinurile produse în România, deţinând locul I în 2018, cu o pondere de 25% din totalul exportului. Firmele româneşti expozante la London Wine Fair, reunite sub brandul „Wines of Romania”, sunt: Agricola Girueta (Domeniul Drăgaşi), Domeniile Dropia, Viti-Pomicola Sâmbureşti, Zarea, Ch. Pietrosaratii, Crama Ceptura, Domeniul Coroanei Segarcea, Jidvei, Ostrovit, The Iconic Estate şi Vitis Metamorfosis.

Participarea românească la evenimentul expoziţional de la Londra este organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, prin Programul de Promovare a Exportului 2019, în colaborare cu Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România.

 

Sursa: MMACA

 

 

Continue Reading

Actualitate

Votaţi pentru Ester Peony astă-seară!

Published

on

Reprezentanta României va cântă în a doua semifinală Eurovision, care va începe în această seară, la ora 22:00. Ester Peony, intră în concurs pe poziţia şase, cu melodia ,,On A Sunday”, alături de Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania şi Malta.

,,Sunt nerăbdătoare să cânt pentru românii din ţară şi de pretutindeni. După trei luni de pregătiri intense, urmate de mai multe repetiţii pe scena de aici, momentul pe care îl aşteptăm cu toţii a sosit. Sper ca românii din ţară să fie alături de mine în această seară, iar cei din străinătate să voteze pentru calificarea României în marea finală. Pentru ei voi cânta în această seară, iar succesul meu va fi şi al lor!”, a declarat Ester Peony.

Chiar dacă românii de acasă nu au dreptul să voteze pentru reprezentanta noastră, votul celor din diaspora poate fi cel care va înclina balanţa calificării României în finala Eurovision. Voturile românilor din Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania, Malta, Germania, Marea Britanie şi Italia vor conta în proporţie de 50%, restul de 50% fiind decizia juriilor din fiecare ţară.

Tot ce au de făcut cei care vor să susţină România este ca, în perioada alocată votării (ce se va deschide imediat după încheierea prezentării celor 18 piese), să voteze 06 (numărul alocat României) la telefon, prin SMS sau prin aplicaţia de pe site-ul oficial al concursului:  https://eurovision.tv/app. Românii din străinătate vor putea vota de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon.

 

Sursa: TVR

Continue Reading

Actualitate

Vrei să îți schimbi profesia? | Iată ce trebuie să știi

Published

on

Schimbarea profesională aduce cu sine o multitudine de obstacole, dar și beneficii. Dacă în era digitalizării o persoană își poate schimba locul de muncă ușor, totuși trebuie să ia în calcul multe aspecte.

Cu toții ne dorim un salariu mult peste medie, un ambient liniștit la locul de muncă. Întotdeauna vom avea această dorință de a încerca ceva nou pentru a vedea dacă ni se potrivește. Totuși nicio schimbare de carieră nu vine singură ci, avem de înfruntat o multitudine de lucruri.

În primul rând trebuie să ne asigurăm că există perspective bune pe piața muncii în noul domeniu. Există o diferență între un loc de muncă nou și domeniul de activitate în care noul angajat va fi. În momentul în care alegem o nouă direcție esențial ar fi să analizăm perspectivele acestui nou domeniu pe piața muncii. Dacă este unul cu potențial de inovare și, cel mai important, dacă peste ani va supraviețui indiferent de ce schimbări va regăsi în societate.

Schimbarea domeniului profesional poate aduce cu sine și modificări ale vieții personale. Esențial ar fi ca tu, nou angajat în alt domeniu să te pregătești în primul rând pe tine, pentru ca mai apoi și familia, partenerul să poate accepta mai ușor noua viață pe care o veți avea împreună.

Cel mai important punct în acest demers de schimbare al domeniului de activitate este faptul că tot ceea ce ai făcut tu, ca angajat, în fostul loc de muncă, acum, nu mai contează. Colectivul în care ești acum este nou, managerul de asemenea. Se schimbă și prioritățile, dar și obiectivele tale profesionale.

Cu alte cuvinte, în momentul în care îți schimbi locul de muncă, necesar este să ai capacitatea să o iei de la capăt fără regrete, înfruntând tot ceea ce va urma.

Sursa foto: capital.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline