Connect with us

Actualitate

Victorie importantă pentru HC Dobrogea Sud! Echipa de la malul mării a învins Politehnica Timişoara cu scorul de 25-19

Published

on

Victorie importantă obţinută de Handbal Club Dobrogea Sud, pe teren propriu, în faţa unui adversar de calibru – Politehnica Timişoara!

După o primă repriză începută în forţă, elevii lui Zvonko Sundovski au menţinut ritmul şi în partea secundă şi au reuşit să se impună, în final, la o diferenţă de şase goluri.

“După meciul cu Steaua, echipa a revenit la valoarea sa reală, iar cele două meciuri cu cehii ne-au ajutat puţin să ne refacem moralul, iar acum a fost un joc foarte bun şi mă bucur că uşor-uşor, am ajuns să jucăm ceea ce ştim.”, declară RUDI STĂNESCU, preşedinte HC Dobrogea Sud

 

HC Dobrogea Sud continuă astfel seria rezultatelor remarcabile obţinute în ultimele săptămâni, spre bucuria suporterilor de la malul mării, care au creat şi de această dată o atmosferă superbă.

“Atmosfera a fost senzaţională, ca de obicei! Suporterii ne împing mereu de la spate. Publicul, suporterii ne împing mereu de la spate şi le mulţumim! Diferenţa pot să zic că a venit pe final, când eu cred că au renunţat să mai lupte. Dar e un lucru bun pentru noi, ne bucurăm că am câştigat şi că am rămas acolo lângă podium.”, declară IONUŢ NISTOR, jucător HC Dobrogea Sud

“Întotdeauna au fost meciuri grele împotriva celor de la Poli Timişoara, pentru că ei de fiecare dată când vin aici sau când jucăm la ei, dau tot ce e mai bun din ei. Mă bucur că am putut să ajut echipa să câştigăm la o diferenţă destul de uşoară, pot să spun.”, completează IONUŢ IANCU, jucător HC Dobrogea Sud

Pentru jucătorii de la malul mării urmează meciul din Cupă, de miercuri, de la Botoşani, disputat într-un singur tur, apoi cel din campionat, împotriva formaţiei din Suceava.

Actualitate

Premiu prestigios pentru soprana Angela Gheorghiu

Published

on

,,Marea stea a muzicii lirice”, cum este supranumită de presa italiană, soprana Angela Gheorghiu este câştigătoarea Premiului Puccini. Anual, Fundaţia Festival Pucciniano atribuie acest premiu unui artist a cărui carieră este marcată de interpretări memorabile ale operelor lui Giacomo Puccini.

Angela Gheorghiu a fost premiată vineri, 14 decembrie, în cursul unei serate de gală care s-a desfăşurat în auditoriumul Enrico Caruso al Marelui Teatru Giacomo Puccini, din localitatea Torre del Lago. Soprana Angela Gheorghiu a urcat, pentru prima oară, pe scena teatrului din Torre del Lago în 2009, într-un concert de gală.

Din operele lui Puccini, Angela Gheorghiu a interpretat La Boheme, Tosca, Gianni Schicchi, La Rondine, Madame Butterfly, iar pentru marele ecran rolul Tosca, în filmul regizat de Benoit Jacquot.

Angela Gheorghiu s-a născut la Adjud, şi încă din copilărie şi-a cultivat pasiunea pentru muzică:

,, Am descoperit încă de mică că am voce şi deseori cântam împreună cu sora mea. Nu m-am gândit niciodată ce voi face când voi fi mare. Eu eram deja cântăreaţă! Am fost norocoasă pentru că am fost încurajată de cei dragi. Familia şi profesorii au recunoscut imediat talentul pe care îl aveam.”, mărturiseşte cu drag artista.

Debutul internaţional a avut loc în 1992, la Covent Garden, în opera lui Puccini ,,La Boheme”(Boema).

De-a lungul carierei i-au fost decernate premii prestigioase precum:  Gramophone, Diapason d’Or, Choc du Monde de la Musique în Franţa, Deutsche Schallplattenkritik în Germania.

 

Continue Reading

Actualitate

“Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!” – TEAM

Published

on

Peste 400 de activități, mii de ore de educație non-formală, 345 dintre cei mai implicați voluntari, părinți, copii, instituții, oameni de presă,  premiaţi.

Aceasta a fost agenda Asociației Together Everyone Achieves More în data de 14 decembrie 2018, în cadrul Galei Voluntarilor TEAM, eveniment desfășurat în Sala “Remus Opreanu” din cadrul Consiliului Județean Constanța.

Într-o atmosferă de sărbătoare, cu oameni minunați, alături de echipa HC Dobrogea Sud Constanța, Asociației Together Everyone Achieves More s-a bucurat de un timp de calitate, momente artistice de excepție, și deosebit de multe premii oferite de sponsorii și partenerii acestui eveniment.

“Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!” Acesta a fost îndemnul care a guvernat întregul an, minunata echipă a voluntarilor TEAM.

    

Continue Reading

Actualitate

Un nou produs românesc cu Indicaţie Geografică Protejată

Published

on

România are, începând din această lună, un nou nume pe lista produselor recunoscute oficial, la nivel european. După doi ani de la înregistrarea cererii (26.10.2016), Scrumbia de Dunăre afumată a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a deveni produs cu indicaţie geografică protejată (IGP).

Scrumbia de Dunăre afumată se alătură celorlalte 4 produse alimentare româneşti protejate în UE: Novac afumat din Ţara Bârsei, Telemea de Ibăneşti, Salam de Sibiu şi Magiun de prune de Topoloveni.

Scrumbia utilizată ca materie primă este pescuită în mod tradiţional numai pe Dunăre, începând de la vărsarea acesteia în Marea Neagră (izobata 20 m), până la Cotul Pisicii (mila marină 75-75). Arealul este constituit din două zone administrative.

Prima zonă administrativă este Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, delimitată de la Cotul Pisicii (în dreptul localităţii Grindu, judeţul Tulcea) la vărsarea Dunării în Marea Neagră până la izobata de 20 m, numai pe cele trei braţe ale Dunării şi în Dunăre pe această porţiune.

Cea de a doua zonă geografică este zona administrativă a comunei Frecăţei (localitatea Cataloi), în continuarea primei zone.

Scrumbia de Dunăre afumată este un produs vechi. Peste 100 de ani de producţie şi de comercializare în aria geografică au contribuit la reputaţia produsului.

Scurt istoric

Sub denumirea de „Scrumbie de Dunăre afumată”, produsul prelucrat în aria geografică, precum şi reputaţia sa au fost consemnate de Grigore Antipa într-o lucrare din anul 1916 :

„[…] În timpurile din urmă indus­tria conservelor de peşte a luat la noi o desvoltare mereu crescândă. În afară de cherhanagii, cari produc în stil mare în regiunea de prindere peşte sărat – conserva noastră cea mai primitivă şi cea mai răspândită – scrumbii în butoaie, batoguri şi balâc, chefal afumat, etc., de o bucată de timp s-au creat în regiunea pieţelor de vânzare fabrici sau ateliere de conserve de peşte. Pe de o parte sunt afumătoriile care fac batoguri, scrumbii de Dunăre şi tot felul de peşte de mare afumat […]”. („Pescăria şi pescuitul în România”,Academia Română, Publicaţiunile Fondului Vasile Adamachi, tom XIII, no. XLVI)

În aceeaşi arie geografică, în anul 1919, în corespondenţa Prefecturii judeţului Tulcea privind schimbul de peşte contra cerealelor, este consemnată comercializarea produsului „Scrumbia de Dunăre afumată”, prin „Deciziunea ministerială nr. 740din 20 mai1919 ” şi „Tabloul de preţuri maximale cu cari se va vinde peştele proaspăt, sărat şi afumat”.

În anul 1958, ,,Scrumbia de Dunăre afumată” era vândută în toată România, conform centralizatorului de planuri de desfacere al Întreprinderii de Industrializare şi Desfacere a Peştelui Tulcea (I.I.D.P.). În anul 1965, produsul continuă a fi realizat şi este menţionat în documentul „Plan producţie” al I.I.D.P. T ulcea (Inventar nr. 69, Arhivele Naţionale Tul­cea).

Tradiţia de producţie a produsului „Scrumbie de Dunăre afumată” în aria geografică a fost continuată de mem­brii Asociaţiei RO-Pescador, începând cu anul 2011, ei fiind şi singurii producători în aria geografică.

Toate etapele procesului de producţie pentru obţinerea produsului Scrumbie de Dunăre afumată se desfăşoară în aria geografică delimitată.

România a depus la Comisia Europeană documentaţiile pentru încă patru produse în scopul dobândirii protecţiei europene pentru sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată: Cârnaţi de Pleşcoi,  Caşcaval de Săveni, Telemea de Sibiu şi Salată cu icre de ştiucă de Tulcea.

 

Sursa: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

 

 

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2018 RoPressOnline