Connect with us

Actualitate

Războiul, între imagini şi cuvinte

Published

on

 

Acestea sunt imagini surprinse de Costică Acsinte, fotograf de război și sergent al Armatei Române.  A fotografiat timp de 60 de ani, mai întâi pe front și apoi în Slobozia, unde avea propriul studio – Foto Splendid Acsinte, lăsându-ne peste 9.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, planfilme și un număr necunoscut de printuri fotografice. După ani de zile, munca nu i-a fost dată uitării şi mai mult decât atât, este dusă mai departe cu ajutorul tehnhologiei de azi. Imaginile sale au fost adunate şi sunt prezentate publicului larg în cadrul expoziţiei ACSINTE.100, ce a ajuns şi la Constanţa.

“Sunt peste 100 de fotografii expuse pe print, adică tablourile de aici aici, 50 la număr şi alte imagini care sunt în zona multimedia, asta face din aceată expoziţie atipică, atipică în sensul bun”, a declarat  Dragoş Sora, organizator expoziţie Acsinte.100.

“Muzeul îşi deschide spaţiile larg ofertelor culturale, viabile şi iată, aceasta este una dintre ele. Sunt imagini de război, dar este şi o arhivă multimedia, este o expoziţie complex, pe care ne face plăcere să o găzduim şi care este organizată cu deplin profesionalism”, a declarat  Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa.

Ce face şi mai aparte această expoziţie este faptul că are şi o parte audio.

“Mai e o galerie multimedia, e vorba de nişte imagini ce rulează pe nişte televizoare alături de lectura unor jurnale sau însemnări de pe front. Imaginile sunt de pe front şi sunt nişte poveşti puternice care curg acolo”, a declarat  Dragoş Sora, organizator expoziţie Acsinte.100.  

Galeria multimedia mai cuprinde imagini din viaţa socială care sunt comentate de poetul Mircea Dinescu, ce a a copilărit în Slobozia şi mergea împreună cu mama sa la Costică Acsinte şi îşi făceau fotografii, iar acum povesteşte ce îşi mai aminteşte…

Fotografiile lui Costică Acsinte au devenit populare în ultimii ani prin eforturile de restaurare, digitizare și publicare ale Asociației Culturale Atelierele Albe, inițiatoarea proiectului Colecția Costică Acsinte, în colaborare cu Muzeul Județean Ialomița. ACSINTE.100 este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului.

“Manifestările expoziţionale organizate sau găzduite de Muzeul de Artă Constanţa în an centenar, sunt dedicate acestei mari sărbători a poporului roman dar şi celor 140 de ani care s-au scurs de la unirea Dobrogei cu ţara. Se apropie momentul 14 noiembrie, Ziua Dobrogei, care pentru noi este un moment de maximă reflexive asupra destinelor acestei provincii istorice şi a României, în general”, a declarat  Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa.

Până pe 4 decembrie, expoziţia de fotografie ACSINTE.100 va ajunge în Timişoara, Alba Iulia, Cluj-Napoca şi Bucureşti.

 

 

Actualitate

Ajutor de stat pentru investiţiile de minim 1 milion de euro

Published

on

Ministerul Finanţelor Publice încurajează investitorii să depună cereri pentru finanţare prin intermediul schemei de ajutor de stat 807/2014. Pentru a facilita accesul la finanţare, MFP a adoptat o serie de modificări pentru simplificarea schemei de ajutor de stat:

  • diminuarea plafonului minim al proiectelor de investiţii la 1 milion de euro;
  • posibilitatea demarării proiectului de la data depunerii cererii de acord pentru finanţare;
  • simplificarea planului de investiţii.

Ajutorul de stat se acordă pentru investiţii în realizarea de construcţii noi, închirierea de construcţii existente, achiziţionarea de active corporale (instalaţii tehnice, maşini şi echipamente noi) şi de active necorporale (brevete, licenţe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală).

 

Continue Reading

Actualitate

Tatiana Ţîbuleac a câştigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură cu romanul ,,Grădina de sticlă”

Published

on

„Grădina de sticlă” este al doilea roman al Tatianei Ţîbuleac, apărut la interval de doar un an, la prestigioasă editură Cartier, după spectaculosul debut din 2017 cu „Vara în care mama a avut ochii verzi”. Despre premiul primit recent, Tatiana a scris pe pagina de facebook:

,, Vă mulţumesc tuturor celor care vă bucuraţi împreună cu mine. Un singur premiu, două ţări fericite! Grădina de sticlă este (şi) despre asta!”.

Tatiana Ţîbuleac s-a născut, în data de 15 octombrie 1978, la Chişinău, în Republica Moldova, şi are dublă cetăţenie, moldovenească şi română. Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, din cadrul Universităţii de Stat din Moldova. Ea devine cunoscută publicului larg în 1995, când iniţiază rubrica ,,Povestiri adevărate” în cotidianul Flux. În 1999, intră în echipa PRO TV Chişinău, în calitate de reporter, redactor şi speaker. Astăzi, locuieşte la Paris unde continuă să lucreze în domeniul audiovizual.

 

Sursa foto: avantaje.ro

Continue Reading

Actualitate

Târgul European al Castelelor, eveniment unic în România

Published

on

Primăria Hunedoara şi muzeul Castelul Corvinilor organizează, în perioada 24 – 25 mai, cea de-a cincea ediţie a Târgului European al Castelelor, un eveniment unic în România care promovează frumuseţea monumentelor istorice din ţară şi din Europa. Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa.

Pentru a intra în atmosfera vremurilor de altădată, în cele două zile ale târgului, Ordinului Cavalerilor de Hunedoara şi Asociaţia Paladinii de Terra Medies vor organiza reprezentaţii de lupte şi dansuri, lecţii de tir cu arcul şi lecţii de spadă, la care va participa şi publicul. Evenimentul se va încheia cu un concert de muzică live susţinut de formaţia COMPACT, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.

Târgul European al Castelelor se bucură, în acest an, de prezenţa a 25 de expozanţi, din ţară şi din străinătate, care îşi vor prezenta ofertele pentru principalele elemente de atracţie turistică şi istorică.

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline