Connect with us

Societate

Eveniment Caritabil la Teatrul Naţional de Opera şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa

Published

on

În Constanţa, pe data de 8 decembrie 2018, va avea loc un eveniment caritabil cu participarea artiştilor de la Teatrul Naţional de Opera şi Balet “Oleg Danovski” Constanţa care vor susţine Spectacolul de Operă „BAL MASCAT“ de Giuseppe Verdi. Acesta va fi organizat de Asociaţia Dăruieşte Aripi în parteneriat cu Grupul de Iniţiativă Minerva.

Spectacolul de operă va avea loc la Teatrul Naţional de Opera și Balet “Oleg Danovski” din Constanţa în data de 08.12.2018, la orele 18.00. Donația recomandată pentru o invitaţie la acest eveniment este de 100 lei. Invitațiile pot fi achiziţionate de la reprezentanții Asociației Dăruiește Aripi la numărul de telefon 0745 864 034.

„Ne-am alăturat efortului Asociaţiei Dăruieşte Aripi pentru că împărtăşim aceleaşi valori şi credem că împreună suntem mai puternici. Îndemnăm la implicarea activă a fiecăruia dintre noi. Evenimentul se adresează celor care înțeleg importanţa eforturilor comune pentru a face bine”, a declarat Sebastian Mihael Ghiţă, reprezentantul grupului de iniţiativă.

„Suntem în plină derulare a proiectului de reconstrucţie şi modernizare a Secţiei de terapie intensivă nou-născuţi şi a Compartimentului de prematuri de la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei din Constanţa, singurul compartiment de terapie intensivă neonatală din cadrul unei maternităţi de gradul 3 din zona de Sud-Est a României. Copiii sunt cea mai preţioasă resursă a comunităţii noastre, indiferent de cât de mic este cel care porneşte în viaţă”, a declarat Alina Pătrăhău (Vasea), fondatoarea Asociaţiei Dăruieşte Aripi.

Actualitate

„Creatori de educație”, concurs de bune practici în învățământul preuniversitar

Published

on

Începând din data de 23 aprilie, pe platforma www.creatorideeducatie.ro, pot fi înscrise cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, recunoscute pentru implicarea activă în îmbunătățirea calității actului educațional.

Acestea își pot înregistra singure modelele de bune practici sau pot fi propuse, prin înscriere, de elevi, părinți, colegi din sistemul de învățământ, reprezentanți ai ONG-urilor. După verificare și validare, modelele de bune practici în educație vor fi supuse votării, prin intermediul platformei online.

Un model de bună practică în educație presupune cunoașterea nevoilor și intereselor fiecărui copil, şi adaptarea strategiilor didactice la specificul său.

„Creatori de educație” se va desfășura anual, în perioada 2019 – 2021. În 2019, se vor acorda 20 de premii pentru modele din învâţământul primar, 20 de premii pentru modele din învăţământul gimnazial și 10 premii speciale. Premiile vor fi acordate în apropierea datei de 5 octombrie, când este sărbătorită Ziua Profesorului.

 

Sursa: MEN

 

 

Continue Reading

Actualitate

Fonduri europene pentru tehnologii asistive și de acces, pentru persoanele cu dizabilități

Published

on

Autoritatea Națională a Persoanelor cu Dizabilități și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, au depus Fișa de Proiect pentru aprobarea acordării de subvenții din fonduri europene pentru achiziționarea, de către persoanele cu dizabilități, de tehnologii și dispozitive asistive.

Subvenția se va acorda sub forma unui voucher tipărit de Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități, care va fi distribuit de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap și a recomandării medicului specialist.

Valoarea maximă a voucher-ului este de 5.000 de euro, iar subvenția acordată pentru dispozitivele asistive a căror valoare nu depășește acest prag poate fi și de 100%.

,,Vorbim de tehnologie modernă, spre exemplu programe software și scannere cu ajutorul cărora computerele pot scana și citi nevăzătorilor, fotolii rulante electrice personalizate pentru persoane cu handicap locomotor, proteze inteligente pentru cei cu amputații sau aparate auditive performante pentru persoanele care au deficiențe de auz”, a precizat  ministrul muncii Marius Budăi.

Persoanele cu dizabilităţi vor fi luate în evidența ANOFM și vor beneficia de informare și consiliere profesională, mediere și formare profesională, sprijin în găsirea unui loc de muncă. În paralel, angajatorii persoanelor din acest proiect vor primi o subvenție pentru angajare cu o valoare de 2.250 lei pe lună pentru o perioadă de 18 luni, pentru fiecare persoană angajată.

În funcție de cerere şi rezultatele inițiale ale proiectului, a cărui valoare este de 35 de milioane de euro, Ministerul Fondurilor Europene poate suplimenta această sumă.

 

Sursa: Ministerul Muncii

 

Continue Reading

Actualitate

Patru copii abandonaţi au fost botezaţi la Cumpăna

Published

on

În sâmbăta Floriilor, numită şi „sâmbăta lui Lazăr”, patru copii aflaţi în asistenţă maternală, au primit taina botezului în Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din comuna Cumpăna.

Emoţionaţi, naşii au mărturisit că bucuria pe care au trăit-o este greu de descris în cuvinte.

Gabriel, Mihaela, Maria şi Ştefania, au primit taina botezului chiar de la Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a fost însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, alături de preoţii bisericii Sf. Parascheva.

Este al 15-lea an de când, la iniţiativa primarului Mariana Gâju, copiii abandonaţi aflaţi în asistenţă maternală sunt botezaţi, la fiecare mare sărbătoare, de oameni cu suflet pe care administraţia locală din Cumpăna i-a încurajat să facă un gest creştinesc.

La finalul evenimentului primarul comunei, Mariana Gâju, le-a oferit naşilor câte o icoană în semn de respect. Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

 

Sursa: Primăria Cumpăna

 

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline